Cultura organizaţională a şcolii se caracterizează printr-un ethos profesional înalt, valorile dominante fiind: egalitarism, cooperare, muncă în echipă, respect reciproc, ataşament faţă de copii, respect pentru profesie, libertate de exprimare, receptivitate la nou, creativitate, entuziasm, dorinţă de afirmare, profesionalism. În ceea ce priveşte climatul organizaţiei şcolare, am putea spune că este un climat deschis, caracterizat prin dinamism şi grad înalt de angajare a membrilor instituţiei şcolare; este un climat stimulativ care oferă satisfacţii, relaţiile dintre cadrele didactice fiind deschise, colegiale, de respect şi de sprijin reciproc. Valorile care constituie temelia şcolii fac referinţă la:

  • Atitudinea deontologică respect şi atitudine morală faţă de valorile educaţiei;
  • Profesionalismul şi responsabilitatea servicii adaptate cerinţelor unei educaţii de calitate prin asumarea răspunderii pentru propriile acţiuni;
  • Eficienţa utilizarea optimă a resurselor umane şi materiale în vederea atingerii ţintelor strategice propuse;
  • Perseverenţa consecvența şi puterea de a merge mai departe în ciuda dificultăţilor, a eşecurilor personale;
  • Respectul consideraţie faţă de oameni, faţă de autorităţi, faţă de proprietate şi, nu în ultimul rând, faţă de propria persoană;
  • Integritatea puterea interioară de a spune adevărul, de a acţiona onest în gând şi în faptă.